Dominic Fritz : Punem Timișoara în valoare.

0
66
Încep lucrările de introducere a iluminatului public în Parcul Botanic, de aceea de mâine, accesul publicului în parc nu va mai fi posibil.
Deschis acum 36 de ani, Parcul Botanic întins pe nouă hectare, este unul din locurile emblematice ale Timișoarei. Până acum, nu a avut iluminat public.
Ne-am asigurat, cu sprijinul specialiștilor că speciile valoroase de arbori din parc nu vor avea de suferit în timpul lucrărilor de introducere a rețelei de iluminat public. Așa că, colegii de la spații verzi au făcut modificări detaliate în proiectul inițial și au repoziționat fiecare dintre stâlpii de iluminat, în așa fel încât lucrările de săpături pentru amplasarea acestora să nu afecteze rădăcinile arborilor.
Intensitatea luminii va putea fi reglată, punctual în așa fel încât să nu perturbăm biodiversitatea din parc.
Punerea în valoare a Parcului Botanic va fi completată de amenajarea zonei de vis-a-vis, porțiunea existentă a vechiului Bastion: în interior galerie de artă și în exterior, spațiu verde atractiv și iluminat arhitectural care să le scoată în evidență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.